×

Executivul a aprobat actele normative prin care au fost soluționate revendicările transportatorilor


Executivul a aprobat actele normative prin care au fost soluționate revendicările cu rezolvare imediată ale transportatorilor, revendicări ce au fost ridicate de partenerii sociali în cadrul dialogului permanent pe care ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, îl are cu reprezentanții acestora.

Astfel, având în vedere concluziile, din cadrul întâlnirilor din datele de 16.01.2024 și 17.01.2024, agreate de părțile semnatare referitoare la reintroducerea toleranțelor la mase și dimensiuni pentru depășirile peste limitele maxime admise, această solicitare a partenerilor sociali a fost soluționată prin adoptarea Ordonanței pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, act normativ promovat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Tot astăzi au fost adoptate de către Guvern actele normative, promovate de către MTI, prin care s-au soluționat și celelalte cereri ale partenerilor sociali, respectiv:

1. Eliminarea diferențierii între transportul rutier național și transportul rutier internațional în privința acordării despăgubirilor conform Convenției CMR, prevedere stabilită prin Ordonanța pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier

2. Posibilitatea reducerii tarifelor Autorizațiilor Speciale de Transport (AST) prin asigurarea competenței Adunării Generale a Acționarilor a CNAIR S.A. privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile specifice, altele decât tariful de utilizare a rețelei de drumuri. Acest aspect a fost reglementat prin Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere- S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome “Administrația Națională a Drumurilor din România”

3. Eliminarea obligativității deținerii de către conducătorii auto a atestatului pentru transport agabaritic. Solicitarea partenerilor sociali a fost transpusă prin adoptarea actului normativ prin care este modificată OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prin adoptarea acestor acte normative Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și-a respectat angajamentul asumat cu Confederațiile, Federațiile reprezentative din domeniul transportului rutier, dar și cu reprezentanții fermierilor și transportatorilor care protestează.

Totodată, cu privire la măsurile care nu necesită adoptarea prin acte normative, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a inițiat, în vederea reducerii timpilor de așteptare, implementarea separării fluxurilor UE și non-UE în punctele de trecere a frontierei (care permit acest lucru) și este în derulare identificarea soluțiilor tehnice aferente.

De asemenea, în această perioadă, este în derulare procedura de constituire a două grupuri de lucru pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ și pentru îmbunătățirea cadrului normativ în vederea eliminării ”pirateriei” în transporturi. Astfel, de luni 22.01.2024, aceste grupuri de lucru vor fi constituite și își vor începe activitatea.

Dialogul cu toți partenerii sociali din domeniul transporturilor va continua astfel încât pentru aspectele sesizate de către aceștia să fie identificate soluții.