×
Scania

Scania lansează noul grup motopropulsor Super de 11 litri pentru transportul de persoane

Noul Super 11 aduce o serie de beneficii importante pentru operatorii de transport de persoane: economii de combustibil de până la 10%, o durată de viață semnificativ mai mare a motorului, întreținere mai ușoară, compatibilitate cu combustibili regenerabili și performanțe superioare la frânare.

La doar șase luni după lansarea revoluționarului grup motopropulsor Super de 13 litri destinat transportului de persoane, Scania revine cu o nouă variantă – Super 11, concepută pentru operațiuni din segmentele transport urban și transport interurban/turistic.

Noul motor extinde gama Scania din cadrul celei mai eficiente platforme de motoare cu combustie dezvoltate până acum de companie, oferind operatorilor mai multe opțiuni adaptate nevoilor lor. Acesta este potrivit atât pentru companiile care operează pe trasee urbane, cât și pentru cele care efectuează curse interurbane pe distanțe mai lungi.

Comparativ cu motorul de 9 litri, noul Super 11 oferă o eficiență mult mai bună a consumului de combustibil. În plus, este disponibil în variante de 350 CP, 390 CP și 430 CP, având suficientă putere pentru anumite aplicații unde până acum era utilizat motorul de 13 litri.

Principalele avantaje ale noului Super 11

  • consum redus de combustibil
  • durată de viață extinsă a motorului
  • mentenanță simplificată
  • compatibilitate cu combustibili regenerabili
  • noua tehnologie de frânare Variable Valve Braking (VVB)

Unul dintre cele mai importante beneficii este reducerea consumului de combustibil cu până la 10% față de generațiile anterioare.

O parte din această economie este posibilă datorită tehnologiei Variable Valve Braking (VVB), care combină sistemul de frânare prin eliberarea compresiei utilizat la noile motoare de 13 litri cu tehnologia cam phaser a noului Super 11. Rezultatul este o putere de frânare impresionantă, de până la 350 kW.

În funcție de condițiile de operare ale clienților, sistemul VVB poate înlocui retarderul, reducând greutatea vehiculului cu aproximativ 80 kg. Totodată, contribuie la un consum mai redus, emisii mai scăzute, frânare mai silențioasă și un control mai bun al vehiculului.

La fel ca toate motoarele Scania, noul Super 11 este compatibil cu combustibili regenerabili precum HVO și biodiesel FAME.

Durată de viață mai mare și service mai eficient

Un alt avantaj important este durata de viață a motorului, care poate ajunge la două milioane de kilometri, cu 25% mai mult decât generația anterioară echivalentă.

De asemenea, întreținerea este mai simplă datorită repoziționării filtrelor de ulei și combustibil pe partea rece a motorului, una lângă cealaltă. Spre deosebire de generațiile anterioare, unde acestea erau amplasate pe partea caldă, acum intervențiile se pot face fără a mai aștepta răcirea motorului.

Acest lucru reduce timpul petrecut în service și minimizează riscul pierderilor financiare cauzate de perioadele de staționare.

În plus, noile punți spate și sistemele auxiliare de frânare oferă performanțe și manevrabilitate îmbunătățite, iar noul sistem de post-tratare a gazelor de evacuare (cu tehnologie twin SCR pentru standardul Euro 6) contribuie la economii suplimentare de combustibil și la creșterea timpului de funcționare.

„Noul grup motopropulsor Super 11 îi va ajuta pe mulți clienți din segmentele urban și interurban să își reducă amprenta de CO₂, oferind în același timp o soluție competitivă din punct de vedere economic, care răspunde nevoilor lor actuale și viitoare”, a declarat Anders Liss, Global Head of Business Solutions for People Transport Solutions la Scania.

„Fiind probabil unul dintre cele mai eficiente motoare cu combustie de pe piață, acesta reprezintă o soluție foarte puternică pentru operațiunile în care tehnologia diesel va continua să fie necesară.”

 

Share this content: