×
Blue River

Blue River susține Caravana Colindelor „România dăruiește” 2026

Blue River, companie românească de transport și logistică, se alătură Caravanei Colindelor „România dăruiește” 2026 în calitate de Partener Logistic Oficial, asigurând două camioane electrice și resursele operaționale necesare desfășurării proiectului la nivel național.

Organizată de Asociația Construim o Țară, caravana se va desfășura în perioada 29 noiembrie – 20 decembrie 2026, reunind comunități, voluntari și parteneri într-o inițiativă dedicată solidarității și sprijinirii persoanelor care au nevoie de ajutor.

Două camioane electrice pentru un traseu național

Cu sprijinul și implicarea Daimler Truck, Blue River pune la dispoziția proiectului două vehicule Mercedes-Benz eActros, care vor asigura transportul donațiilor, al materialelor și al echipamentelor necesare desfășurării caravanei. Proiectul include un Mercedes-Benz eActros 600, cap tractor electric 4X2 din generația 2025, cu o baterie de capacitate 600KW, precum și un Mercedes-Benz eActros 400, camion electric rigid cu trei axe, 6×2, cu o baterie de capacitate 400 kW.Cele două vehicule, echipate cu o semiremorcă și, respectiv, o suprastructură de tip box, oferă o capacitate volumetrică totală de transport estimată la 130 m³.

Aproximativ 2.400 de kilometri, zece opriri și comunități unite prin solidaritate

Caravana va porni la drum pe 29 noiembrie si va avea opriri in Timisoara, Arad, Oradea, Viseu de Sus, Cluj-Napoca, Bacau, Brasov, Ramnicu Valcea, Pitesti si Berceni. Proiectul se va incheia pe 20 decembrie, la Arena Nationala din Bucuresti. Pe lângă misiunea socială, proiectul implică o operațiune logistică complexă, cu deplasări pe distanțe lungi, opriri succesive și un calendar care necesită coordonare atentă.

“Avem bucuria de a pune experiența, oamenii și resursele noastre în sprijinul unui proiect cu o semnificație aparte. Îi felicităm pe organizatori pentru această inițiativă și ne bucurăm că avem oportunitatea de a face parte dintr-un proiect care aduce împreună oameni, companii și comunități în jurul unui scop atât de frumos. Le mulțumim și partenerilor noștri de la Daimler Truck pentru implicare și pentru sprijinul acordat. Pentru noi, fiecare transport are o destinație și un scop. Dar cred că nu există transport mai frumos decât cel care aduce bucurie copiilor.”. Alexandru Păun, Blue River

Experiență în transportul electric, construită în operațiunile de zi cu zi

Blue River a fost prima companie care a făcut pași timpurii în integrarea camioanelor electrice în operațiunile comerciale de transport din România, acumulând experiență practică în exploatarea acestora în condiții reale de lucru. Experiența s-a extins treptat către distribuția regională și transportul pe distanțe lungi, inclusiv pe rute internaționale, unde vehiculele electrice sunt utilizate pentru transportul comercial de mărfuri.

Aceasta a permis echipelor Blue River să dezvolte competențe operaționale specifice, iar participarea la Caravana Colindelor „România dăruiește” oferă oportunitatea de a valorifica această expertiză într-un context diferit, punând tehnologia, resursele logistice și implicarea oamenilor Blue River în sprijinul unei inițiative dedicate comunității.

Share this content: